Uniunea Europeana este interesata sa evite aminarea aderarii Romaniei, dar aceasta va fi aminata cu un an daca Romania nu isi va indeplini toate angajamentele asumate, a declarat, ieri, comisarul european pentru Fiscalitate si Uniune Vamala, Laszlo Kovacs. Oficialul european s-a intilnit, in timpul vizitei efectuate in Romania, cu reprezentantii studentilor si profesorilor din Academia de Studii Economice. Acesta a explicat ca vizita face parte dintr-un procedeu de monitorizare al Uniunii Europene asupra progreselor inregistrate de Romania in ceea ce priveste angajamentele asumate. "Romania este monitorizata acum, dar procesul va continua si dupa momentul aderarii ", a explicat Kovacs.Acesta a aratat ca neintelegerile dintre tarile membre nu reprezinta decit o "alta situatie dificila " cu care se confrunta Uniunea Europeana, si nu o situatie de criza. "Sint unele persoane care deja au pregatit funeraliile Uniunii. Astfel de situatii au existat inca din perioada in care aceasta avea doar sase membri. Uniunea Europena este o poveste de succes si este pregatita sa mai primeasca si alti membri. Romania si Bulgaria vor adera in 2007, Croatia asteapta si ea sa intre, la fel si Turci ", a adaugat comisarul european.
Kovacs a explicat ca, in ciuda divergentelor din interiorul Uniunii, pozitia fata de aderarea Romaniei nu s-a modificat. "Faptul ca a fost aminata ratificarea Constitutiei europene nu a schimbat cu nimic hotarirea Uniunii privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Romania trebuie insa sa adopte acquis-ul comunitar si sa indeplineasca criteriile necesare pentru aderare ", a spus Kovacs.