Proiectele depuse de IMM pentru a obtine fonduri structurale destinate investitiilor, mai ales investitiilor mici, au fost in general slabe, cu documente lipsa ori expirate, se arata intr-un comunicat al Autoritatii de Management pentru Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice".
Dupa mai bine de jumatate de an de la lansarea primei linii de finantare, pana acum au fost depuse 2.246 de proiecte, in valoare de 8,2 miliarde de lei. Sunt aproximativ 200 de proiecte selectate, la nivelul organismelor intermediare, si niciun contract nu a fost semnat. Circa 175 de proiecte au fost selectate in cadrul Axei 1, componentele de investitii si consultanta, si 19 proiecte in cadrul Axei 2 - Dezvoltarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare. Depunerea sau evaluarea proiectelor pentru celelalte linii de finantare sunt in derulare. Pentru unele componente, a existat o adevarata avalansa de proiecte, pe cand la altele numarul proiectelor depuse a fost destul de mic. Spre exemplu, autoritatea de resort pentru IMM a fost bombardata cu proiecte pentru investitii, pe cand la componentele de consultanta sau acces la standardizare numarul de proiecte depuse a fost mic.
Pentru "acces la standardizare" si "acces pe noi piete si internationalizare" au fost depuse 104 si, respectiv, 26 de proiecte, a caror valoare nu atinge inca suma maxima disponibila. Cat priveste proiectele de investitii ale companiilor mari, termenul-limita a expirat cu doua saptamani in urma si au fost depuse 123 de proiecte in valoare de un miliard de lei, de patru ori mai mult decat suma alocata. Proiectele de infrastructura pentru cercetare-dezvoltare au avut mare succes. Datele Ministerului Economiei si Finantelor arata ca multe proiecte de calitate au fost depuse, dar bugetul acestei licitatii nu a permis decat finantarea a 19 dintre ele. Desi termenul-limita a fost 14 martie, pana in prezent nu a fost semnat niciun contract. Pentru "conectarea unitatilor scolare la internet prin conexiuni broadband", desi depunerea proiectelor a inceput in 20 august, nu a sosit niciun dosar pana acum la autoritatea de resort. Termenul-limita este 28 noiembrie. La investitii mici, o treime dintre proiecte au fost respinse dupa prima etapa de evaluare. Spre exemplu, multi au prezentat documente lipsa sau documente expirate. Un caz aparte il reprezinta cei care apar, in certificatele fiscale, cu datorii la stat, desi documentatia oficiala solicita expres acest lucru: lipsa datoriilor la buget.