Isarescu face lobby pentru IMM-uri
Monitorul de Botosani
Miercuri, 18 Mai 2005
494
In timpul Conferintei Mondiale a IMM-urilor de la Bucuresti, guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, a facut un apel la bancile comerciale spre a fi mai "intelegatoare " in ceea ce priveste conditiile de creditare a IMM-urilor. "Bancile nu trebuie sa ramina prizoniere ale prejudecattii conform careia planurile de afaceri ale firmelor mici si mijlocii sint insuficiente si necredibile. Chiar daca in ultima perioada a avut loc o explozie a creditelor acordate de banci, multe dintre ele sint reticente sa finanteze IMM-uri ", a precizat Isarescu. Potrivit guvernatorului BNR, reticienta bancilor comerciale pleaca de la conceptia acestora asupra existentei unei piete reale, or, "bancile trebuie sa inteleaga ca piata se creeaza! " De asemenea, guvernatorul BNR a facut precizarea ca temerile bancilor comerciale sint uneori justificate, pentru ca nu se pot acorda finantari pe baza unor planuri de afaceri si garantii neacoperite, iar IMM-urile trebuie sa rezolve trei probleme extrem de importante, respectiv dezvoltarea capacitatii antreprenoriale, intelegerea principiilor de functionare a bancilor comerciale si imbunatatirea accesului la finantare. Oficialul BNR a mai explicat ca, in Romania, situatia pare sa fie oarecum paradoxala, in conditiile in care IMM-urile se pling ca au acces limitat la finantare, in timp ce Banca Nationala sterilizeaza sume ridicate de lichiditati de pe piata. "Exista, categoric, un exces de lichiditati, deoarece Romania, pe fondul intrarii in NATO si a semnarii Tratatului de aderare la UE, s-a confruntat cu intrari masive de capital, iar economia reala nu este in masura sa absoarba acest capital si sa-l utilizeze eficient ", a spus Isarescu.
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
494
Euronews
Luni, 3 Martie 2025
494
TVR
Luni, 3 Februarie 2025
494
Antena3
Luni, 3 Februarie 2025
494