Ministerul Economiei si Comertului (MEC) va lua in calcul formarea unui “cos“ energetic pentru marii consumatori industriali pentru ca gazele naturale sa fie achizitionate la un pret mai accesibil, a declarat ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres. Astfel, gazele din acest “cos“ vor fi constituite de pe piata interna, dat fiind faptul ca acestea sunt mai ieftine decat cele importate. Seres a mai spus ca ministerul efectueaza o ancheta asupra modului in care se desfasoara licitatiile unor companii aflate in subordinea MEC. Si asta pentru ca au fost sesizate nereguli in special la societatile de tip Electroserv, care au realizat stocuri de energie ce depasesc cu mult necesitatile actuale ale companiilor. Ministrul le-a mai cerut IMM-urilor sa aduca la cunostinta ministerului eventuale nereguli constatate la licitatii, deoarece alocarea banilor publici trebuie facuta pe baza de transparenta si de eficienta.