Rutele de transport de pe Dunare si Marea Negra vor forma in cel mai apropiat viitor o adevarata autostrada construita pe apa. O buna parte din transportul de marfa, care in prezent se efectueaza pe sosele, va fi preluata in curand de traficul maritim si fluvial, care reprezinta o varianta mai ieftina si in acelasi timp mai putin poluanta. Proiectul de construire a unei autostrazi pe apa a fost discutat in cursul zilei de ieri la Bucuresti, la o reuniune a Ministrilor Transporturilor din statele membre ale Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre. Potrivit ministrului Transporturilor, Gheorghe Dobre, Portul Constanta va juca un rol cheie in ceea ce priveste acest proiect, pentru ca se afla la intersectia a doua coridoare de transport rutier si feroviar. La reuniunea care a avut loc la Bucuresti, ministrii Transporturilor au adoptat o declaratie comuna privind dezvoltarea retelei de transport din tarile Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre.