Grupul Rompetrol a realizat in primul semestru al acestui an o cifra de afaceri consolidata de 2,7 miliarde USD, nivel care depaseste atat valoarea inregistrata in primele sase luni ale anului trecut (1,06 miliarde USD), cat si rezultatul obtinut in intregul an 2005 (de 2,4 miliarde USD). In acelasi interval, profitul operational consolidat (EBITDA) a atins 63 milioane USD, iar rezultatul net al primului semestru din 2006, incluzand dobanzile si amortizarile, a fost de - 6 milioane USD (o pierdere de 21 milioane USD pe lunile ianuarie-martie si un profit de aproximativ 16 milioane USD in aprilie-iunie). Pe de alta parte, in trimestrul al doilea, TRG a obtinut un EBITDA de 55 milioane USD, cu 14% mai mult decat in perioada similara de anul trecut. Cifra de afaceri a depasit 1,3 miliarde USD, fata de un nivel de 555 milioane USD in aprilie-iunie 2005. Profitul operational consolidat (EBITDA) al RRC a fost de 50 milioane USD. Pierderea neta pentru semestrul I, de 6 milioane USD, a fost cauzata de in principal de diferenta de curs valutar negativa nerealizata aferenta datoriei denominate in EURO (USD 7 milioane) comparata cu diferenta de curs valutar pozitiva de 15 milioane USD din semestrul I pe anul 2005.